ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZICII – 1 OCTOMBRIE

Printre atâtea sărbători care figurează pe pagina Wikipedia dedicată lor se numără și Ziua Internațională a Muzici, adică azi 1 octombrie. Propun deci, să ne bucurăm un pic!

Anna Netrebko cu „Meine Lippen, sie küssen so heiß”, Franz Lehar.

 Preluare de pe You Tube

Omagiu Didiei Saint – Georges la 125 de ani de la nașterea sa.

Deși acest articol ar fi trebuit să apară chiar pe data de 24 septembrie 2013, consider că nu e târziu nici acum. Și asta pentru că trebuie să ne cunoaștem personalitățile, trebuie să știm cum anume au contribuit la cultura românească, trebuie să le așezăm la locul lor în istorie, în orice istorie. În cazul de față într-o istorie a muzicii românești.

Pe 24 septembrie 2013,  s-au împlinit 125 de ani de la nașterea compozitoarei și pianistei Maria Alexandrina Saint – Georges cunoscută sub numele de alint Didia Saint – Georges.

Născută la Botoșani în 24 septembrie 1888, Didia Saint – Georges, provenea dintr-o familie ai ale cărei origini coboară din vechi familii nobiliare germane/austriece, statornicite mai întâi în Transilvania ( trecând prin Ungaria) și ajunse apoi, în diverse împrejurări, în Moldova.

Tatăl său, Alexandru (zis Alecu) Saint – Georges[1] (1854 – 1904), născut la Vârfu-Câmpului/Ionășeni, a făcut liceul la Cernăuți și Școala Politehnică (arhitectura) la Praga. A fost inginer șef al Botoșaniului în 1890 și președinte al Secției Muzicale a Ateneului Român din Botoșani. A înființat societatea „Armonia” din care va evolua Filarmonica din Botoșani.

Mama, Maria Stroici sau Maricica, născută la 1860 în comuna Manoleasa, moare la 2 februarie 1947 la Botoșani după o viață închinată familiei. Era  fiica lui Emanoil (Manolache) Stroici și a Mariei Stroici născută Codrescu, vară de gradul doi cu Zulnia Iorga (mama lui Nicolae Iorga).

Didia Saint – Georges era prima născută în familia Alexandru Saint – Georges și Maria Stroici. Va primi o educație aleasă în care muzica va ocupa un loc excepțional și, încă din copilărie, va studia pianul. Mai întâi sub îndrumarea tatălui său iar mai târziu la celebrul pension „Humpel” din Iași. Examenele le-a susținut în particular la Conservatorul din Iași cu Enrico Mezzetti (pian). În 1907 se înscrie la „Königliche Konservatorium der Musik” din Leipzig unde îl va avea pe Emil Pohl la teorie, Stephan Krell (din 1907 era chiar rector) la compoziție și Robert Teichmüller la pian. Diploma o obține în 1910.

Prietenă bună cu personalități ilustre ale epocii (Oscar Kokoschka, Emanoil Ciomac, Mihail Jora, Mariana Dumitrescu, Lisette Georgescu, Ilinca Dumitrescu, etc), Didia Saint – Georges s-a remarcat în epocă în calitate de compozitoare, pianistă și traducătoare. O strânsă și frumoasă prietenie a legat-o de poeta Alice Soare, dar nimic nu se compară cu extraordinara relație muzicală (i-aș spune) pe care a avut-o cu marele Enescu pe care l-a cunoscut în casa  Cristea Ciomac din Botoșani și care a încurajat-o să compună.

Creația sa nu este nici pe departe atât de mare pe cât ar fi putut fi. VicisPagină din liedul „Dragă codrule”. Documente personale.itudinile vremii, proveniența dintr-o familie care-i impunea anumite norme, condiția femei în prima jumătate a secolului al XX- lea dar și propria viață prin care a trecut destul de greu, n-au fost de natură să îi lase timp să compună. Creația Didiei Saint – Georges este totuși valoroasă în muzica românească și ea numără lucrări pentru pian și lieduri (inspirate din poezii românești sau germane).

Într-o cronică publicată în „Universul literar” al acelor ani, Emanoil Ciomac remarca: „…Şi melodiile din Bihor sunt pline de caracter. Mai recente, ceva mai complicate ca mijloace, pot fi preţuite, fără a avea emoţionanta desăvârşire a „Dorurilor mele", ce rămân ca o nestemată în literatura noastră vocală”.

Laureată a premiului de compoziție George Enescu, Didia Saint – Georges a fost membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a fost inclusă în „Lexiconul compozitorilor români” al lui Viorel Cosma  (muzicolog, lexicograf, critic muzical şi profesor, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Cavaler) și ne-a lăsat și câteva admirabile pagini memorialistice în „Enescu m’a dit!” dar și altele, publicate în „Caietele botoșănene”. Maestrul Viorel Cosma, referindu-se la creația Didiei Saint – Georges spunea: „creatoarea unoer lieduri și piese instrumentale pentru pian, de un farmec românesc aparte, cuceritor.” – în „Caiete botoșănene” – august, 1985.

În viitorul apropiat cartea „Am cunoscut-o pe Didia Saint – Georges”, aflată încă pe masa mea de lucru, sper să apară cu multe și inedite informații. Cu prilejul celor 125 de ani de la naștere, Societatea Filatelică din Botoșani a emis o impresiune digitală care s-a ștanțat pe toate scrisorile trimise din Botoșani în ziua de 24 septembrie.

Impresiune digitală Didia Saint - Georges

„Ne-a părăsit Didia Saint – Georges, contemporană cu o epocă strălucitoare în frunte cu George Enescu, Jora, Kiriac, Brăiloiu, Caragiale, Zarifopol, care a prețuit-o pentru autenticul talent componistic, pentru inteligența și originalitatea ei atât de interesantă….” – fragment din ferparul[2] scris de Lisette Georgescu la moartea Didiei și trimis fiicei ei, Monica Mihalcea.

Multe ar fi de spus dar vom lăsa cartea să vorbească.


[1] Apare în „Istoria muzicei la români. De la renaștere până-n epoca de consolidare a culturii artistice”, apărută la editura Cartea Românească în 1928 a lui Mihail Gr. Poslușnicu.

[2] Ferpar aflat în corespondența pe care o dețin și care va fi inclus în cartea dedicată D-nei Saint – Georges.

Ploieștiul la Festivalul „George Enescu”- Corala „Ioan Cristu Danielescu”

Corala Danielescu 1

Luni, 12 septembrie 2011, ora 18.00, la Sala Radio („Mihail Jora” ) – București, Corala „Ioan Cristu Danielescu” a Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, va concerta în cadrul manifestărilor Festivalului George Enescu.

image

Sub titlul „Muzica secolului XXI / Enescu și contemporanii săi”, membrii acestei formații camerale vor susține un recital de piese corale aprținând unor prestigioși compozitori români: Mihail Jora, Irina Odăgescu, Gavriil Musicescu, Valentin Gruescu, ș.a.

Dirijor : VALENTIN GRUESCU
Solişti :
CRISTINA TRANDAFIR, ADINA STĂNESCU, ROXANA ANDRONACHE,
ADRIAN CĂLINESCU, BOGDAN-STELIAN DUMITRU
Recitator :
ION CHIVU
La pian : MIHAI MĂNICEANU

Concertul va fi transmis de Radio România Cultural.

image

O formație corală deosebită, cu un palmares impresionant și cu numeroase concerte susținute în țară și în străinătate, corala „I.C.Danielescu” reprezentă la cel mai înalt nivel muzica corală românească și orașul în care a luat ființă – Ploiești. Despre Corala „Ioan Cristu Danielescu” găsiți mai multe informații pe site-ul dedicat: http://www.coraladanielescu.ro/

Lecții de …tristețe la Ploiești

Pe 22 octombrie 2010 a avut loc un concert lecție la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești. Anunțat chiar din luna septembrie, concertul părea să fie tot ceea ce nu se poate face  în sala de clasă: audierea  adevăratei muzici acolo, la ea acasă. Ca urmare, elevi din multe școli și licee ploieștene însoțiți de profesorii  lor au ajuns la Casa de cultură.

Orchestra Filarmonicii a intrat pe scenă. Oameni triști cu priviri pierdute.  Nimic din entuziasmul pe care ar trebui să-l insufle muzica. Nimic din bucuria care ar trebui să te cuprindă atunci când vioara, flautul sau oboiul vibrează pentru a  da  glas lui Mozart, Beethoven sau Vivaldi.

Un concert în care toți au interpretat dar nimic nu a vibrat. Pianista și violonistul parcă erau rupți de orchestră; membrii orchestrei cântau dar parcă nu erau acolo; nici dirijorul nu părea să fie mai prezent și a trecut aproape neobservat. Nimic din sufletul acelor oameni de muzică nu ieșea la vedere. Nu putea să iasă sau nu mai avea puterea să iasă. Acesta a fost sentimentul care m-a însoțit cât am stat în acea sală.

Am fost de multe ori în sala Filarmonicii ploieștene dar niciodată nu am plecat de acolo cu o astfel de tristețe amară în suflet. Și nu datorită oamenilor care fac parte din orchestră și nici soliștilor care au urcat pe scenă ci datorită unei politici dezastruoase care a transformat arta, muzica îndeosebi, în   coșul de gunoi al politicienilor adică mult mai jos decât era în comunism.

Nesimțirea financiară fără margini se vede  pe  proiectele afișate pe toate gardurile Ploieștiului pentru ceva ce ar trebui să intre în atribuțiile de zi cu zi ale primarului și nimeni nu spune că  Ploieștiul nu avea nevoie de asfaltări și autobuze eco. Dar e ca și cum violonistul ar anunța că de mîine inițiază un mare proiect în care își propune să….cânte la vioară. În schimb, cultura Ploieștiului se va reduce cât de curând doar la „spectacole” cu guriști și maneliști  în cadrul festivalurilor de tip chiolhan cu cașcavele, țuici și vin. Oare cine spunea: „Dă-i poporului pâine și circ”? Juvenal?

Chiar și numai intrarea  la concertul Filarmonicii printre comercianții de bluze, bikinii, papuci și mărgele cu sclipici mi-a produs  o imensă tristețe și dezamăgire. Atât de jos am ajuns: să educăm tânăra generație prin și pentru muzică trecând-o prin furcile caudine ale comerțului stradal de 38.  Până și numele „Casa de cultură” devine un nonsens. Unde mai are CULTURA vreo casă?

Toate astea s-au întâmplat  după ce la Liceul de Artă „Carmen Silva” din Ploiești, cu o zi înainte, ascultasem niște elevi extraordinari pregătiți de profesori excepționali și care urcaseră pe scena mică a sălii de festivități cu toată eticheta și eleganța pe care trebuie să o aibă arta muzicală.

Cei care conduc azi Ploieștiul (și țara) nu au nevoie de cultură și nu au nevoie  pentru că habar nu au de ce ar fi nevoie de cultură. Educația lor a rămas la stadiul de manelism și dorința lor  vădită este ca toți să-l „îmbrățișăm”.

Sărbători fericite!

 

 

Superlativul Festivalului Enescu

Bucuresti 20 septembrie 2009. Am fost acolo. Am fost la concertul Orchestrei „Royal Concertgebouw” din Amsterdam. Din păcate n-am putut să ajung în seara în care orchestra a interpretat simfonia cu numărul 100 de Haydn, „Militara”, uvertura la  opera „Oberon” de Weber și simfonia nr. 8 de Dvorak.

Orchestra Royal Concertgebouw Amsterdam (5) Al doilea concert al acestei orchestre, cel de duminică 20 septembrie 2009, n-a fost însă cu nimic mai prejos decât cel de seara, după cum aveam să aflu. Atmosfera a fost la fel de…impecabilă, sala Palatului era plină la acea oră din dimineață (11.00) iar dirijorul Mariss Jansons a fost întruchiparea perfecțiunii. Nimic nu a „scăpat”  atenției sale în timpul concertului, nici un sunet nu a fost cântat fără ca el să nu îl  „privească”. Îmi dau perfect de bine seama că nu sunt critic muzical și că, aproape niciodată, despre muzică nu e tocmai indicat să…vorbești.

Sigla Festivaluli Enescu Dar… în ultimii ani am încercat ca la fiecare ediție a Festivalului Enescu să ajung măcar la unul sau două concerte. Anul acesta am reușit să trag „lozul cel mare” și să fiu acolo unde s-a cântat adevărata muzică, de adevărații oameni de muzică.

Chiar dacă dificilul concert pentru violoncel de Șostakovici (Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră în mi bemol  Major op. 107) nu a fost tocmai muzica mea de suflet am rămas uimită de acuratețea, perfecțiunea  și măiestria cu care violoncelistul (Johannes Moser) mânuia arcușul. Întreaga sală alături de întreaga orchestră și în frunte cu însuși dirijorul au părut că își țin răsuflarea în timpul celor 5-6 minute de solo. Doar violoncelistul și instrumentul său făceau aerul să vibreze. Era  ceva fantastic !

După trecerea unei asemenea probe muzicale („de foc”) era  sigur că interpretarea simfoniei „Eroica” nu avea să ne ofere decât o imensă bucurie. Și așa a fost ! Aerul devenise de-a dreptul eroic și  răzbuna (muzical) parcă zecile de minute de aplauze inutile și sterile, din timpul epocii ceușiste.

Orchestra Royal Concertgebouw Amsterdam (4) Tot concertul a durat mult mai mult  decât era prevăzut deoarce nimeni din sală nu a părut dispus să renunțe la bis-urile pe care atât  violoncelistul cât și orchestra puteau să ni le mai ofere. Dirijorul extenuat dar fericit precum și violoncelistul, uimit că la acel concert matinal publicul îl „roagă” insistent să cânte, ne-au oferit bis-urile.

La finalul concertului însuși directorul Festivalului, D-nul Ioan Holender, l-a decorat pe dirijorul Mariss Jansons.

Metronom Sâmbătă, 26 septembrie 2009,  metronomul Festivalului Enescu  s-a oprit puțin. Voi aștepta cu nerăbdare următoarea ediție.

Există multe superlative care se pot alătura acestei ediții a festivalului dar există și multe neîmpliniri sau regrete. Într-o emisiune televizată, Ioan Holender, directorul artistic al festivalului, a subliniat de câteva ori faptul că o asmenea manifestare de anvergură (care se poate compara cu Festivalul de la Salzburg), România, de fapt, nu are în capitală o sală de concerte. Și nu vorbim de sala excepțională a Ateneului ci de o sală adevărată și pe măsura timpurilor noastre.

Poate la vreuna din viitoarele ediții va exista.

Eveniment muzical „Music with a purpose”

 

Blog dedicat evenimentului.http://violinconcert.blogspot.com

Eveniment  muzical cu și  pentru prieteni: „Music with a purpose”. Cumpără un bilet și susține o artistă! Concert de vioară – Cristina Beteringhe. TNB – Sala Rondă – Centrul Național al Dansului

2 septembrie 2009 ora 20.30 (Mai multe amănunte la http://violinconcert.blogspot.com sau click pe imagini!)

Cristina Beteringhe