Niciodată nu știi ce-ți aduce ziua de mâine. Acesta cred că este unul dintre secretele pe care Dumnezeu și Universul le-au păstrat cu foarte mare grijă. Poate nici nu ar fi bine să știm ce ne aduce ziua de mâine. Ce am face dacă am afla mai devreme că …mâine ne așteaptă o mare fericire sau o mare tragedie? Probabil am încerca să evităm tregedia și ne-ar bucura atât de mult fericirea, că a doua zi sentimentul ar fi deja prea puțin în raport cu ce ne-am așteptat.
Uneori, printre gândurile raționale ce ne străbat mintea, apare și câte un presentiment. De obicei sugerează ceva rău sau nu sugerează nimic ci doar îți dă o stare de incertitudine.
Nimic nu pare să fie la locul lui când ai presentimente sau când ziua de mâine e azi și ți-a adus ceva ce nu așteptai (rău, bun?). Nu prea ai cum să schimbi rapid asta. De aceea, cândva, oameni renumiți prin lumea medicală dar și prin cea artistică, propuneau o terapie nouă. Terapia prin muzică. Numai abordarea era nouă, terapia în sine e foarte veche și, în vremurile în care omenirea nu încingea aerul cu navigarea pe internet, popoarele credeau cu tărie în virtuțile muzicii. Îi acordau încrdere în formarea și educarea tinerilor, considerau că muzica stă la baza moralei, sentimentul religios era exprimat prin muzică, frumusețea fizică era descrisă, adorată, pusă-n versuri, tot pe muzică și chiar amănuntele vieții de zi cu zi erau redate prin muzică.
Toate acestea le știm doar din legende sau scrieri istorice, din opere literare sau din desene, din texte religioase sau din însemnările vreunui călător. Muzica are însă o vechime considerabilă. Omenirea a „crescut” cântând și ascultând muzică.
Terapia prin muzică sau meloterapia pretinde sau argumentează că utilizarea muzicii, chiar în tratamentul unor boli grave, ameliorează simțitor starea pacienților. Efectele muzicii s-au făcut simțite și în experimentarea pe plante. Plantelor, se pare, le place Mozart dar… mai puțin muzica rock sau haevy metal. Cu oamenii lucrurile stau altfel. Efectul cel mai bun asupra psihicului se obține cu …muzica preclasică. Dar…unii medici preferă să-și opereze pacienții pe propria muzică preferată care poate fi Barry White, Beethoven, Queen sau orice altceva.
Muzica are efect și asupra celor care învață. Și aici muzica preclasică deține un loc în top deși, nu există rețete bătute în cuie. În ultimii ani s-au realizat chiar în diverse case de discuri sau de către diverse studiouri, selecții muzicale dedicate având „destinații” precise: muzica de relaxare, muzica de meditație, muzica romantică, etc.
Să încercăm cu Bach! (Concert pentru 2 viori și orchestră în re minor)
Sau Haendel (Sosirea Reginei din Saba)




1939 - Se naşte la Galaţi, ILEANA COTRUBAŞ, soprană. Pentru Ileana Cotrubaş un succes de răsunet internaţional a venit pe 7 ianuarie 1975 când a fost chemată în ultimul minut la „Scala” din Milano pentru a o înlocui pe Mirella Freni în Mimi din „Boema” de Giacomo Puccini. 2 ani mai târziu, pe 23 martie 1977, Ileana Cotrubaş a debutat la Metropolitan Opera din New York cu rolul Mimi din „Boema” de Puccini avându-i ca parteneri pe José Carreras şi Renata Scotto.
1860 - Se naşte la Brăila, HARICLEA DARCLÉE soprană. Pe 26 decembrie 1890 debutează pe celebra scenă „Scala” din Milano cu rolul cu rolul Ximenei din “Cidul” de Massenet. A fost prima soprană româncă de prestigiu internațional. A murit la 10 ianuarie 1939 la Bucureşti și a fost înmormântată în cimitirul Belu.