Poate ar trebui să spunem câteva cuvinte înainte de a asculta ceva. Poate nu. Fiindcă a asculta presupune mai multă concentrare interioară. Cuvintele ne distrag atenția. De multe ori nu înțelegem esențialul comunicărilor noastre, nu fiindcă nu vorbim ci fiindcă nu ascultăm. Ascultarea presupune și altceva. Presupune, asemeni exercițiilor de yoga, o concentrare asupra interiorului minții noastre.
Să încercăm! 2-3 minute cu ochii închiși, fără a ne gândi la nimic. Foarte greu dar nu imposibil. Ne surprindem derulând în minte: gânduri, fapte, emoții,frânturi de amintiri. Și totuși… să mai încerăm o dată dar de data asta cu muzică. O muzică relaxantă. Pentru început ceva ce ne place mult și ne invită la liniște sufletească. 2-3 minute. Dacă reușim să distragem atenția minții noastre de la orice fel de activitate și doar să ne lăsăm purtați de muzica pe care o ascultăm, am reușit. Dacă nu, mai încercăm schimbând muzica.
Sau încercăm reducând timpul: 1 minut, apoi 2 minute, apoi 3 minute până la 5. Aceste exerciții ar trebui să le facem aproximativ o săptămână. Așa învățăm să ascultăm, să audiem, să ne concentrăm doar la ceea ce ascultăm. Să ne autosugestionăm. Putem chiar, după vreo 2,3 „ședințe” de câte 1,2,3 minute să încercăm să asociem cea ce ascultăm cu un peisaj , cu marea, cu foșnetul frunzelor, cu ploaia, cu senzația de relaxare. Peisajele și „zgomotele ”din natură sunt neutre. De aceea e mai bine să le asociem cu relaxarea.
Și… până data viitoare…ascultați!





1939 - Se naşte la Galaţi, ILEANA COTRUBAŞ, soprană. Pentru Ileana Cotrubaş un succes de răsunet internaţional a venit pe 7 ianuarie 1975 când a fost chemată în ultimul minut la „Scala” din Milano pentru a o înlocui pe Mirella Freni în Mimi din „Boema” de Giacomo Puccini. 2 ani mai târziu, pe 23 martie 1977, Ileana Cotrubaş a debutat la Metropolitan Opera din New York cu rolul Mimi din „Boema” de Puccini avându-i ca parteneri pe José Carreras şi Renata Scotto.
1860 - Se naşte la Brăila, HARICLEA DARCLÉE soprană. Pe 26 decembrie 1890 debutează pe celebra scenă „Scala” din Milano cu rolul cu rolul Ximenei din “Cidul” de Massenet. A fost prima soprană româncă de prestigiu internațional. A murit la 10 ianuarie 1939 la Bucureşti și a fost înmormântată în cimitirul Belu.