Am cunoscut – o pe Didia Saint – Georges

„Trăiesc în viitor”(ar fi definiția persoanei mele) și  – mi place progresul. Mă simt mai aproape de orice nouă descoperire și, în copilărie și adolescență, devoram cărțile din colecția științifico – fantastică. Nu pot să spun că vreodată m-aș fi gândit  că mă voi apuca să cercetez trecutul.  Și totuși…

Căutând de curând niște detalii anume pe internet despre muzica românească, mi-am amintit de anii de liceu și de prietena cea mai bună a mamei mele (diferența de vârstă dintre ele – 49 de ani – nu a  constituit un obstacol în această prietenie ).

Intrată în casa noastră datorită unei alte extraordinare prietenii ce lega întreaga mea familie de familia fiicei d-nei Saint – Georges, aceasta din urmă mi-a încântat zilele cu vioiciunea spiritului Domniei – sale. Trăind acut timpurile comunismului anilor 70 nu puteai să nu devii atent la istorisiri (parcă din timpuri imemoriale) despre Caragiale și  Mihail Jora, despre Mariana Dumitrescu și Alice Soare, despre Enescu și lucrările sale, despre orașele muzicale ale Europei. Inutil  de spus  (și totuși subliniez) faptul că toate cele istorisite de octogenara Doamnă nu semănau de loc cu documentarele televizate ale acelorași ani.

Cine e Didia Saint – Georges?  Didia (Maria Alexandra/Alexandrina se pare că este numele oficial) Saint – Georges s-a născut la Botoșani la 24 septembrie 1888. Din păcate, deocamdată, nu am prea multe amănunte despre copilărie. Se pare că tatăl, inginerul Alexandru Saint – Georges, este cel care a înființat în 1883 la Botoșani Societatea  muzicală „Armonica”(din alte surse “Armonia”). Domnișoara Saint – Georges a urmat studii muzicale la Conservatorul din Iași (pian) și apoi la Leipzig. Din unele surse Didia Saint – Georges a susținut o bogata activitate  concertistică. Aproximativ până în 1947 a locuit în Botoșani în casa care astăzi adăpostește Muzeul de Etnografie (au fost evacuați de comuniști).  Clădirea, declarată  monument istoric,  a fost construită de bunicul lui Nicolae Iorga, Manolache Iorga, pe la 1760. De prin anul 2000 a făcut obiectul unui lung proces prin care moștenitorii d-nei Saint  – Georges (nepoții) solicitau repunerea lor în drepturi, casa fiind proprietatea familiei. Din păcate timpurile confuze în care s-a petrecut plecarea familiei din Botoșani au dus și la multe neînțelegeri în legătură cu casa.

Trăind în mediul muzical (eram elevă a școlii și mai târziu a liceului de muzică), învățasem să apreciez micile evadări din lumea comunismului de fațadă în care o societate întreagă se năpustea zilnic: să aclame, să aplaude, să aprobe chiar dacă de cele mai multe ori tacit. Nu pentru că asta ar fi vrut ci pentru că asta i se cerea să facă. Nu pentru că asta ar fi simțit ci pentru că fiecare avea motive să-și păstreze liniștea. Liniștea aceea care s-a  spart în răpăit de gloanțe  și a fost presărată  cu morți în decembrie 1989.

Eram fermecată de Doamna Didia Saint – Georges. Până de curând nici nu știam că mai purta și prenumele Maria Alexandra. Dumneaei niciodată nu se recomanda astfel. Toate scrisorile pe care le am sunt semnate: Didia sau Didia  Saint – Georges.

Astăzi regret că n-am fost mai atentă la anumite istorisiri dar și că am lipsit în anii în care ea și mama se pierdeau în lungi taifasuri lângă o cafea. Taifasuri despre cărțile citite, despre lucrul la memoriile personale, despre anii petrecuți la Leipzig sau la Dresda, despre genialul Enescu sau despre unicul Caragiale. Erau anii dinaintea morții domniei – sale: 1976-1978.

Mi-am amintit totuși că în biblioteca familiei mele ar putea să mai existe corespondența (sau măcar o parte a ei)  purtată în acei ani cu mama mea și tot acolo ar fi trebuit să fie și cartea despre Enescu. Aceasta este o ediție din 1956 cu o reproducere în medalion după bustul lui Enescu pe copertă. Bustul era  realizat de Margareta Lavrillier – Cosăceanu (stabilită la Paris unde a lucrat în atelierul lui Brâncuși). În carte există câteva însemnări ale D-nei Saint Georges pe marginea unor lucrări  aparținând lui Enescu. Însemnările au valoare de document pentru că Didia Saint – Georges l-a cunoscut  bine pe George Enescu.

Am regăsit într-adevăr corespondența (nu-mi dau seama încă dacă în totalitate) și cartea  care are pe prima pagină două adnotări: una a D-nei  Didia Saint – Georges (probabil la momentul achiziționării cărții) și cealaltă, o dedicație către mama mea.

Dar să revin. Didia Saint – Georges era un om extraordinar și prin tot ceea ce citise, văzuse, auzise sau trăise era o adevărată …enciclopedie artistico-muzicală dacă pot să mă exprim astfel. În istoria muzicii românești ocupă un  loc  deosebit fiind trecută în lexiconul compozitorilor români: București – Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, 1970  iar în 1981  apărea și  în lucrarea aparținând lui  Aaron I. Cohen: „International encyclopedia of women composers” – classical and serious music New York: R. R. Bowker  la pag. 597.

În anii petrecuți în apropierea noastră și-a exprimat de multe ori regretul că nu a mai putut compune, inclusiv în corespondența purtată cu mama mea. Alteori privea cu regret (și melancolie în același timp) la metodele mele  de a rezolva temele de armonie sau contrapunct  și se mira fantastic de modul cum profesorii acelor timpuri înțelegeau să ne predea…tehnica contrapunctului sau să ne facă să înțelegem muzica. Trebuie să recunosc  profesorii mei păreau  un fel de diletanți în comparație cu cei de pe  la începutul secolului XX, din Leipzig. În fond, mental și instinctual, D-na Didia Saint  – Georges compara două epoci aflate  într -un  puternic antagonism.

N-aș vrea să închei acest prim  articol (dintr-o serie pe care m-am hotărât să o dedic acestei minunate Doamne) fără a menționa că astfel de oameni deosebiți s-au simțit pierduți în anii comunismului și că este poate o datorie de onoare ca noi, cei care mai știm câte ceva despre ei, să aducem la lumină acele fapte, amintiri sau documente care să refacă fie și  o fărâmă din viețile lor pe nedrept uitate.

Etichete Technorati: compozitoare,Didia Saint – Georges,portret,muzica,Dresda,Leipzig,memorii,amintiri,Enescu,documente,lexicon