Această lozincă a făcut istorie și se leagă de un edificiu important, emblematic pentru noi, românii. Este vorba de Ateneul Român. Anul acesta, în luna februarie, s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea lui, în 1888.
Situat în centrul Bucureștiului, pe calea Victoriei, Ateneul Român și-a început drumul prin istorie ca o societate culturală, ale cărei „temelii” au fost puse prin anul 1865 de Constantin Esarcu, Vasile Alexandrescu Urechia, Nicolae Cretzulescu, Carol Rosetti și alții. Societatea îşi propunea ca prin discursuri, conferinţe, lecturi publice, să culturalizeze oamenii, indiferent de statutul lor social sau de vârstă și deasemenea să dezvolte conştiinţa naţională şi gustul pentru frumos.
Cei care au înființat-o au început să caute fonduri pentru a-i da o clădire pe măsură. Constantin Esarcu afirma:”Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei și știintei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinații”.
Între timp societatea a funcționat într-o altă clădire (fostul Palat al prințului Constantin Ghica) și timp de 28 de ani s-au strâns fonduri pentru noul edificiu. La 25 februarie 1873 se lansează propunerea de construcție a edificiului și se deschide o listă de subscripție publică națională pentru care s-au pus în vanzare 500.000 de bilete loterie în valoare de 1 leu sub deviza: „Dați un leu pentru Ateneu!”. Planurile Ateneului au fost făcute de arhitectul francez Albert Galleron alături de care s-au aflat arhitecți români de prestigiu: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino.
Construcția a început în anul 1886 iar 2 ani mai târziu, în 1888 se dă în folosință parțial, lucrările continuând până în 1897 fiindcă nu existau suficiente fonduri.
Ateneul este construit pe o fundație deja existentă și, o privire de ansamblu, ne înfățișează un stil neoclasic combinat cu elemente decorative din arhitectura franceză a secolului al XIX – lea. Cupola este un element care ține stilul baroc în timp ce frontonul amintește de elementele vechii arhitecturi grecești. Sub cele 8 coloane ale frontonului se află, în peristil, cinci medalioane care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai ţării: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regele Carol I, Vasile Lupu şi Matei Basarab.
Interiorul Ateneului a fost gândit să reprezinte, impresionant, măreț și fastuos, România. La intrare se află, în partea centrala a parterului, rotonda care este susținută de 12 coloane realizate în stucatură; din rotondă se ajunge în sala mare prin 4 scări monumentale din marmură roz de Carrara și tot din rotondă pornește și scara de onoare.
Marea sală de conferinţe şi, ulterior, de concerte, are 600 de locuri şi 52 de loji. Deasupra lojilor, o friză lată se întinde pe tot tamburul cupolei şi este decorată cu 25 de fresce reprezentând episoade semnificative din istoria României. Prima frescă ni-l înfățișează pe Împăratul Traian pătrunzând în Dacia iar ultima pe regele Carol al II-lea împreună cu moștenitorul tronului, Mihai, coborând în mijlocul poporului său să patroneze arta, cultura, știința. Friza are lățimea de 3 metri și se desfășoară pe o lungime de 70 de metri. Frescele au fost realizate de pictorul Costin Petrescu.
Din 1888 și până astăzi Ateneul Român a fost și a rămas „Templul muzicii românesti“, așa cum îi plăcea regretatului muzicolog Iosif Sava să îl numească, istoria sa ulterioară împletindu-se organic și indisolubil cu cea a Filarmonicii Române, devenită în timp Filarmonica „George Enescu”.
La 15 decembrie 1886, are loc primul concert al Filarmonicii la inițiativa dirijorului și compozitorului Eduard Wachmann. Dirijorul Eduard Wachmann este cel care a pus bazele unei orchestre în 1866, a fondat apoi Societatea Filarmonică Română din București în 1868 și va dirija 170 de concerte până la retragerea sa de la conducere. Anul acesta se aniversează astfel cei 140 de ani de la înființarea Filarmonicii „George Enescu”, cea mai veche din estul Europei, ca orchestră independentă.
În 1935 la Ateneu, la inițiativa lui George Enescu, începe construcția unei orgi de concert. Aceasta va fi inaugurată în 1939.
Sub cupola Ateneului au pășit de-a lungul timpului o mulțime de personalități și au avut loc evenimente memorabile, din care amintim:
- prima conferință organizată în noul local a fost rostită de Alexandru Odobescu la 14 februarie 1888;
- pe 5 martie 1889 a avut loc primul concert al orchestrei Filarmonicii din Bucuresti;
- la 24 noiembrie 1890 Alexandru Vlahuță rostea versurile închinate vechilor „ateniști” cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființarea Societății „Ateneul Român”. Au urmat la tribună: Nicolae Xenopol, Barbu. Șt. Delavrancea, B. P. Hașdeu, Victor Babeș și mulți alții;
- în 1898, la 1 martie, aici au răsunat acordurile suitei simfonice „Poema Română” a lui George Enescu dirijată chiar de el. Avea 17 ani.
- în sala mare s-a întrunit la 29 decembrie 1919 cea dintâi Cameră a României Mari şi s-a votat ratificarea Unirii Basarabiei, Transilvaniei şi Bucovinei cu Patria Mamă.
- din 1958 când a fost înființat Festivalul și concursul „George Enescu”, Ateneul a fost, la fiecare ediție, gazda sa.
Printre personalitățile care au condus Filarmonica de-a lungul timpului la loc de cinste se situează: Eduard Wachmann (1868-1906), Dimitrie Dinicu (1906-1920), George Georgescu (1920-1944; 1954-1964), Constantin Silvestri (1947-1954), Mircea Basarab, Dumitru Capoianu, Ion Voicu, Mihai Brediceanu, Dan Grigore.
În prezent la conducerea acestei prestigioase intituții muzicale se află dirijorul Cristian Mandeal.
În încheiere ar trebui amintit faptul că lista personalităților muzicale ce au pășit pe scena Ateneului este incredibil și impresionant de lungă. De aceea nu putem decât aminti câteva cu speranța că, cei interesați de arta, cultura și istoria României, o vor întregi singuri: Sergiu Celibidache, Ionel Perlea, Herbert von Karajan, Dinu Lipatti, Arthur Rubinstein, David Oistrah, Igor Strawinsky, Richard Strauss, Pablo Casals, Yehudi Menuhin, Dinu Lipatti, Clara Haskil, Ion Voicu, Lola Bobescu, Radu Aldulescu, Alfonso Castaldi, Dumitru. G. Kiriac, Constantin Silvestri, Elena Teodorini, D. Popovici-Bayreuth, Zina de Nori, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Iosif Conta, Horia Andreescu, Valentin Gheorghiu, Antonin Ciolan, Ion Nonna Otescu, Mircea Basarab, Mihai Brediceanu, Egizio Massini și mulți alții.
Iată și 10 lucruri pe care, poate, nu le știați despre Ateneul Român.
Știați că:
… fundația Ateneului a fost inițial destinată manejului început pentru „Societatea Equestra Română”?
… terenul pe care s-a construit Ateneul a aparținut familiei Văcăreștilor?
… cele 8 coloane ionice ale intrării principale au proporții similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole, în Grecia?
… de jur împrejurul marii cupole a edificiului se pot citi, la o atentă observare, săpate în zid numele unor învațați cunoscuți? Printre ele, cel al lui Miron Costin, Gh. Șincai, D. Cantemir, I.Heliade Rșdulescu, Timotei Cipariu.
… altădată, în Ateneul Român se afla şi Pinacoteca Statului?
… pictorul Costin Petrescu a lucrat timp de 5 ani (1933 – 1938) la realizarea celor 25 de fresce ce acoperă cca. 220 metri pătrați?
… în timpul celui de-al II – lea război mondial, deși Bucureștiul a fost bombardat, clădirea Ateneului a scăpat neatinsă?
… sala mare a Ateneului are o acustică naturală excepțională, ceea ce a făcut ca edificiul să devină sediul Filarmonicii și nu al tuturor artelor așa cum își propuseseră fondatorii?
… sala mare de concerte este impunătoare, având un diametru de 28,50 m, o înălțime de 16 m și o capacitate de cca. 1.000 de locuri?
… din 1953 Filarmonica George Enescu are ca sediu oficial Ateneul Român?
Am fost acolo. Am fost la concertul Orchestrei „Royal Concertgebouw” din Amsterdam. Din păcate n-am putut să ajung în seara în care orchestra a interpretat simfonia cu numărul 100 de Haydn, „Militara”, uvertura la opera „Oberon” de Weber și simfonia nr. 8 de Dvorak.
Al doilea concert al acestei orchestre, cel de duminică 20 septembrie 2009, n-a fost însă cu nimic mai prejos decât cel de seara, după cum aveam să aflu. Atmosfera a fost la fel de…impecabilă, sala Palatului era plină la acea oră din dimineață (11.00) iar dirijorul Mariss Jansons a fost întruchiparea perfecțiunii. Nimic nu a „scăpat” atenției sale în timpul concertului, nici un sunet nu a fost cântat fără ca el să nu îl „privească”. Îmi dau perfect de bine seama că nu sunt critic muzical și că, aproape niciodată, despre muzică nu e tocmai indicat să…vorbești. 
Dar… în ultimii ani am încercat ca la fiecare ediție a Festivalului Enescu să ajung măcar la unul sau două concerte. Anul acesta am reușit să trag „lozul cel mare” și să fiu acolo unde s-a cântat adevărata muzică, de adevărații oameni de muzică. 
Tot concertul a durat mult mai mult decât era prevăzut deoarce nimeni din sală nu a părut dispus să renunțe la bis-urile pe care atât violoncelistul cât și orchestra puteau să ni le mai ofere. Dirijorul extenuat dar fericit precum și violoncelistul, uimit că la acel concert matinal publicul îl „roagă” insistent să cânte, ne-au oferit bis-urile. 
Sâmbătă, 26 septembrie 2009, metronomul Festivalului Enescu s-a oprit puțin. Voi aștepta cu nerăbdare următoarea ediție.
